“Antitrust Cases and the Commitment Decision in the Energy Sector”, ROEC, Petroleum Industry Review Magazine, October 2011 (bilingual edition) moreIn Romanian and English (see attached document) |
30 views |
Politica europeana Tn domeniul concurentei
Cazurile antitrust §i angajamentele
in sectoral energetic
Subiectul acestui articol este o norma procedural^ prevazutaTn Regulamentul
(CE) 1/2003 §' care este frecvent utilizata atat de catre Comisia Europeana,
cat sj de catre Tntreprinderi Tn rezolvarea cazurilor antitrust Tn special pe piata
gazelor naturale dupa ancheta sectorials din anul 2007. Mai exact, materialul
se refera la articolul 9 - „Angajamente" Tn cazurile antitrust. Textul discuta
starea de fapt actuala, analizeaza motivele care au dus la introducerea „dec/z/e/
de angajament", dar sj principalele avantaje sj dezavantaje ale noii proceduri.
Tn plus, textul ofera o scurta privire de ansamblu asupra anchetei din 2007 sj
a problemelor pe care le-a evidential Cazurile GDF sj E.ON ilustreaza un tip
aparte de Tncalcare a concurentei (rezervarea pe termen lung a capacitatii
infrastructurii de transport), prin care intrarea pe piata sj competitia pot fi
restrictionate Tn avantajul companiilor dominante.
de Valentina-Andreea Dimulescu, Romania Energy Center (ROEC)
Angajamentele - origini
$iprocedura
In mai 2004, Comisia Europeana
(CE) a retras asa-numita „procedura
de achitare" prin care intreprinderile
puteau trimite sesizari cu privire la un
acord semnat intre companii. Rolul
sau era de a permite obtinerea de
catre companii a asa-numitei „achitari
negative" de incalcarea art. 101 (l)
din Tratatul privind Functionarea
Uniunii Europene (TFUE) sau o
dispensa individuals (in temeiul art
101(3) TFUE) in ceea ce priveste
regulile concurentei UE cu conditia
ca efectele pro-concurentiale sa
compenseze impactul negativ asupra
pietei. Procedura achitarii reprezenta
o importanta povara administrativa
atat pentru companii, cat si pentru
CE. Prin urmare, CE a decis ca art.
101(1), 102 si 101(3) TFUE urmau
a putea fi aplicate si la nivel national
prin intermediul unui sistem de
exceptari; a fost introdus un sistem de
auto-evaluare prin care sarcina probei
ca intelegerea respecta conditiile
pentru achitare a fost transferata catre
companiile implicate.
Noua procedura - decizia de
angajament - este folosita in special
pentru cazuri ce implica abuzuri de
pozitie dominanta, scopul ei fiind
corectarea viitorului comportament
al intreprinderii. Obiectivul este de
a permite intreprinderilor aflate sub
suspiciunea comiterii unui abuz de
a opta intre riscul de a fi nevoita sa
plateasca o amenda si posibilitatea
de incheia un angajament cu CE,
promitandu-i acesteia restabilirea
concurentei pe piata in cauza. In acest
sens, dupa ce primeste evaluarea
preliminara a CE in care aceasta isi
prezinta preocuparile initiale cu privire
la situatia concurentei, compania
poate veni cu o propunere pentru un
angajament prin care pro mite stoparea
abuzului suspectat si negociaza modul
prin care concurenta poate fi restabilita.
De la aparitia acestei proceduri,
numarul angajamentelor a crescut:
in 2005 au existat doua (DFB, Coca-
Cola), in 2006 patru (Asociatia de
Fotbal Premier League, REPSOL C.P.P
SA, Alrosa/DBCAG/City si West
East, Acordul de la Cannes), in 2007
cinci (Distrigaz, Daimler Chrysler,
Toyota, General Motors, Fiat), in
2008 doua (pe piata angro de energie
electrica si pe piata de echilibrare de
energie electrica - ambele implicau
compania E.ON in Germania), in 2009
cinci (Rambus, GDF, RWE, LACS -
Clasificarea Navelor, Microsoft) si in
2010 sase (ENI, E.ON Gaz, Svenska
50
www.petroleumreview.ro
Kraftnat, FED, Visa Europe CIM,
British Airways/American Airlines/
Iberia).
Pentru a intelege de ce angaj amentul
a devenit atat de popular, trebuie
retinut faptul ca acest instrument
are atat avantaje, cat si dezavantaje.
El acorda Comisiei „promptitudine si
economieprocedurala", adica o rezolvare
mai rapida a cazului si economisirea
resurselor. In plus, permite un
deznodamant mai precis decat
deciziile de infringement care cad
sub incidenta art. 7 din Regulament
(utilizate in „cazurih antitrust foarte
sa subliniem ca odata ce angajamentul
este acceptat, CE „poate concluziona
ca nu mai exista motive pentru actiune",
i.e. ancheta este oprita, nu va exista
nicio speta, nicio recunoastere sau
respingere publica a acuzatiilor sj nicio
decizie privind incalcarea dreptului
comunitar. Cu alte cuvinte, procedura
prin care se cere incetarea abuzului
va fi suspendata, iar intreprinderea,
fara a recunoaste sau a nega orice
ilegalitate, se angajeaza in mod legal
sa-si corecteze comportamentul. De
asemenea, tertii, fie ei companii sau
clienti, sunt dezavantajati deoarece
grave"), prin care se cere incetarea
incalcarii dreptului comunitar, acestea
din urma fiind mai greu de pus in
aplicare. De asemenea, un recurs
din partea companiilor este putin
probabil, deoarece controlul juridic in
ceea ce priveste evaluarea preliminara
a Comisiei este limitat numai la
„inexactitati vadite".
Companiile prefera aceasta metoda,
deoarece nu sunt acuzate de vreo
incalcare a dreptului comunitar si, pe
cale de consecinta, nu sunt amendate,
economisind timp si bani. In plus,
instantele nationale nu pot acorda
daune-interese victimelor incalcarii -
in contrast cu remediile posibile prin
art. 7. Pe de alta parte, este important
acestia nu pot depune o plangere prin
care sa ceara daune.
Cu toate acestea, CE are putere
discretionara in a accepta/respinge
si in a evalua angajamentul, mai ales
dupa decizia CEJ in cazul Alrosa, in
urma careia domeniul de aplicare
al autoritatii Comisiei s-a extins.
In cazul in care Comisia accepts
angaj amentele, ea adopta o decizie prin
care, pentru o perioada determinata,
acestea devin obligatorii din punct de
vedere juridic. Inainte de adoptarea
acestei decizii, angajamentul propus
de catre intreprindere trebuie sa faca
obiectul unui test de piata pentru
a evalua daca acesta va avea efectul
dorit de restabilire a concurentei. In
termen de o luna de la publicarea
unui anunt public oficial, CE invita
partile terte interesate sa isi prezinte
observatiile cu privire la angajamentele
depuse, iar intreprinderile implicate
vor avea dreptul de acces la produsul
final, i.e. sumarul cauzei publicat
de catre Comisie. Dupa analizarea
acestor observatii, CE poate solicita
ca orice parte a angaj amentelor sa fie
schimbata sau le poate respinge in
totalitate si poate reincepe investigarea
unei posibile incalcari. Dupa cum
era de asteptat, exista un proces de
monitorizare prin care intreprinderea
este obligata sa trimita la fiecare sase
luni un raport cu privire la respectarea
angaj amentului. Cu toate acestea, CE
are posibilitatea „la cereresau din oficiu"
de a reporni procedura de acuzare daca
a existat o incalcare a angaj amentului
din partea intreprinderii. Daca vreunul
dintre motivele regasite in art. 9(2) al
Regulamentului se manifests fie inmod
intentionat sau din neglijenta, CE poate
aplica partilor implicate amenzi de
pana la 10% din cifra de afaceri anuala.
In plus, CE poate impune penalitati
cu titlu cominatoriu care nu depasesc
5% din cifra de afaceri zilnica medie
din exercitiul financiar precedent
pentru fiecare zi de intarziere, in cazul
in care intreprinderile nu respecta
angajamentul devenit obligatoriu.
Ancheta sectorials din 2007
$i consecintele legale
Ca urmare a plangerilor provenite
din partea unor companii tinere
§i a consumatorilor, ancheta din
anul 2007 cu privire la sectoarele
de energie electrica §i gaze a avut
drept scop identificarea posibilelor
incalcari ale dreptului concurentei §i
limitari ale procesului de liberalizare
(Comunicarea Comisiei Europene,
COM(2006) 851 final). Raportul
final a relevat opt deficiente
substantiale (din care le-am selectat pe
cele relevante pentru sectorul gazelor
naturale):
1. concentrarea pietei, in spe-
51
cial in ceea ce priveste domeniul
comertului en gros, deoarece marile
companii (furnizorii traditionali) au
ramas dominante prin controlarea
importurilor de gaz in upstream
§i/sau a productiei interne de gaz;
prin urmare, intrarea pe piata a nou-
venitilor a fost foarte limitata, iar
acestia din urmS erau dependenti de
intreprinderile integrate pe verticals
de-a lungul lantului de aprovizionare;
2. blocarea verticals §i amenin-
tarea la adresa sigurantei aprovizio-
narii generate de separarea necores-
punz&toare intre administrarea retelei
§i a operatiunilor de alimentare, fapt ce
a blocat accesul noilor firme la retele in
contextul existentei unei discriminari
in favoarea afiliatilor companiei
dominante; in plus, contractele pe
termen lung intre producatorii de
gaz §i marii importatori traditionali a
ingreunat accesul pe pietele upstream;
3. integrarea slaba a pietei
intrucat furnizorii traditionali rareori
au patruns pe alte piete nationale
in calitate de concurenti din cauza
capacitatii transfrontaliere insuficiente
(nou venitii nu pot sS-§i asigure
tranzitul §i o capacitate de intrare
stabila pe noile piete §i din cauza
faptului ca furnizorii traditionali nu
§i-au extins capacitatea §i pentru
firmele noi, ci pentru propriile nevoi
de aprovizionare) §i a structurilor de
piata diferite;
4. transparenta slaba a pietei im-
piedica activitatea noilor intrati din
cauza unei asimetrii a informatiei intre
acesti noi veniti §i companiile deja
existente;
5. o formare ineficienta si
netransparenta a preturilor in con-
tractele de import pe termen lung care
a lezat consumatorul §i a reprezentat o
bariera la intrarea pe piata;
6. concurenta limitata si o con-
centrate ridicata la nivelul vanzarii
cu amanuntul (piata downstream)
cauzate de durata lunga a contractelor
intre clientii industriali §i societatile
locale de distribute, contracte restric-
tive de furnizare ce provin de la firmele
dominante §i lipsa ofertelor com-
petitive de aprovizionare din partea
unor noi societati comerciale;
7. pietele de echilibrare in sectorul
gazelor sunt prea mici, mentinand
astfel puterea pe piata a furnizorilor
traditionali §i marind costurile trans-
portului de gaz pentru noile firme;
8. pietele de LNG sunt dominate de
catre furnizorii traditionali national^
impiedicand astfel concurenta pe
pietele downstream.
Cele mai recente cazuri (GDF
§i E.ON Gaz), in care decizia de
angaj anient a fost adoptata in iunie
2009 §i respectiv in mai 2010, se refera
la o modalitate specifics de incalcare
a art. 102 TFUE prin a§a-numita
rezervare pe termen lung a capacitatii
infrastructurii de transport. Furnizorul
traditional integrat pe verticals a
rezervat pe termen lung capacitatea
retelei de gaze propriilor companii de
aprovizionare („operatorii de sisteme de
transport"). Rezultatul a fost cS pSrtile
terte nu puteau obtine acces la retea
- care era un monopol natural - prin
intermediul principalelor puncte de
intrare pentru a-§i servi clientii. Prin
urmare, din cauza acestei blocSri a
pietei, pozitia dominants a furnizorului
traditional a fost garantatS, iar
consumatorii nu aveau posibilitatea de
a alege intre furnizorii de gaze. In cadrul
investigatiei sale, CE s-a axat mai mult
asupra deficientelor in transportul
gazelor decat pe prejudiciile su-
ferite de cStre consumatori §i a
constatat cS retelele detinute de
cStre companiile dominante pot
fi vSzute drept „imtalatii esentiale",
adicS o infrastructurS ce trebuie sS fie
impSrtitS intre diferite entitSti, scopul
fiind acela de a asigura concurenta
pe o anumitS piatS upstream. Refuzul
de a acorda acces poate fi considerat
drept un abuz de pozitie dominants
prin negarea accesului companiilor
de gaze concurente care nu detin
resurse pentru a crea o altS retea §i care,
prin urmare, nu au nici o altS retea
de transport disponibilS. MSsurile
corective avute in vedere au fost, in
mod evident, diminuarea posibilitStii
de a rezerva capacitatea retelelor pe
pietele de gaze din Franta §i Germania
in douS etape: l) ambele companii
trebuie sS elibereze 10-15% din
capacitatea totals in punctele de intrare
esentiale §i 2) panS in 2014 (GDF)
§i panS in 2015 (E.ON), companiile
trebuie s5-§i reducS cota parte din retea
panS la 50% §i sS nu dep5§easc5 aceste
angajamente pentru inca 10 ani.
Comisia a promis ca va insista in
actiunea sa de aplicare a legislatiei
in sectorul energetic acordand o
atentie specials tendintei „refuzului
de a furniza", intrucat „accesul la
infrastructura energetica ramane un
obstacol major in calea concurentei in
sectorul energetic european" (Cardoso,
Kijewski, Koch, Lindberg, Nagy,
„Deciziile Comisiei in cazurile GDF
si E.ON Gaz cu privire la rezervarea
pe termen lung a capacitatii", Buletin
Informativ in Politica Concurentei,
Antitrust, nr.3,2010).
Concluzie: mentinerea
t
autoritatii prin reducerea
certitudinii juridice
Este important de retinut cS
procedura antitrust presupune o
abordare ex post, fiind o incercare
de a gestiona un comportament
anticompetitiv de pe piatS. Inainte
de introducerea angajamentelor,
companiilor li se acorda un grad
de securitate juridicS prin faptul
cS o intelegere era scutitS prin
intermediul procedurii de achitare.
Din 2004, CE a redus semnificativ
aceastS posibilitate, de§i, impreunS cu
autoritStile nationale de concurentS,
ea poate oferi indrumare informalS.
Acest lucru a lSsat piata intr-o stare
de nesigurantS de vreme ce CE poate
interveni ex post in orice moment. In
concluzie, Regulamentul 1/2003 a
permis descentralizarea sistemului,
dar nu a diminuat autoritatea Comisiei
in a aplica normele comunitare
de concurentS asupra pietei unice
europene. 4
52
www.petroleumreview.ro
business class
| European Competition Policy
Antitrust Cases and the Commitment
Decision in the Energy Sector
The present article deals with a specific rule set out in Council Regulation (EC)
1/2003, frequently used by both the European Commission (EC) and undertakings
in handling antitrust cases, especially in the gas market after the 2007 sector
inquiry. More precisely, it refers to Article 9 - Commitments in antitrust cases.
It discusses the current state of affairs, examines the reasons that lead to the
introduction of the commitment decision, as well as its main advantages and
disadvantages. The GDF and E.ON case studies it introduces illustrate a particular
type of breach (long-term transportation infrastructure capacity booking)
whereby market entrance and competition can be hampered to the advantage of
incumbent firms.
by Valentina-Andreea Dimulescu, Romania Energy Center (ROEC)
The commitment decision
- origins and procedure
In May 2004, the European
Commission (EC) withdrew the so-
called "clearance procedure" of notifying
agreement between companies. Its
role was to have companies obtain
either a "negative clearance" of non-
infringement of Article 101 (1) Treaty
of the Functioning of the European
Union (TFEU), or an individual
dispensation (under Article 101(3)
TFEU) from EU's competition rules,
provided the pro-competitive effects
outweighed the negative market
impact. The clearance procedure was
a major bureaucratic burden both
to the companies and the EC itself
Consequently, the EC decided that
Articles 10l(l), 102 and 101(3)
TFEU would be applied at national
level via an exception system; a self-
assessment system was introduced
in which the burden of proof for
exemption was transferred to the
companies involved.
The new procedure introduced in
its stead - the commitment decision
- is used especially for cases of abuse
of a dominant position, aiming at
correcting the company's future
behaviour. Its purpose is to allow the
undertakings under suspicion of an
abuse to opt between the risk of paying
a fine and the possibility to offer a
pledge to the EC that competition will
be restored on the market in question.
Thus, after a preliminary assessment
in which the EC presents its initial
competition concerns, the company
can table a proposal for a commitment,
promising to stop the suspected
infringement and negotiating the ways
to restore competition.
Since its introduction, the number
of commitment decisions has
increased: in 2005 there were two
(DFB, Coca-Cola), in 2006 four
(Premier League Football Association,
REPSOL C.P.P SA, ALROSA/
DBCAG/City and West East, Cannes
Agreement), in 2007 five (Distrigaz,
Daimler Chrysler, Toyota, General
Motors, Fiat), in 2008 two (on the
German electricity wholesale market
and the electricity balancing market
- both involving EON), in 2009 five
(Rambus, GDF, RWE, IACS Ship
Classification, Microsoft) and in 2010
six (ENI, E.ON Gas, Svenska Kraftnat,
EDF, Visa Europe MIF, British
Airways/American Airlines/Iberia).
In order to understand why the
commitment decision has become so
popular, we should note that it has both
advantages and disadvantages. For the
EC, it offers "expediency and procedural
economy", i.e. faster conclusions and use
of less resources. It also permits more
targeted outcomes than infringement
decisions falling underArticle 7 of the
68
www.petroleumreview.ro
Regulation (used in "hardcore antitrust Nevertheless, the EC has dis-
eases"), which are more cumbersome cretionary power in accepting/re-
to implement. In addition, an appeal jeering and assessing the commitment,
from the companies is unlikely since especially after the ECJ's decision in the
judicial review for the EC's preliminary Alrosa case, which expanded the scope
assessment is limited only to "manifest ofthe EC's authority Ifthe Commission
incorrectness". accepts the commitments, it adopts
The companies prefer this new a decision making them legally
method since through it they are not binding for a certain period of time,
accused of infringement and fined, Prior to adopting this decision, the
and it saves them time and money, commitment must be made subject to
Also, private damage claims cannot be a market test in order to assess its effect
forwarded to national courts by those on restoring competition. The test
affected by an infringement - unlike demands that, within a month's time
Article 7 remedies. On the other hand, after the publication of an official public
it is important to stress that once the notice, the EC invite interested third
commitment is accepted, the EC "shall parties to submit their remarks on the
conclude that there are no longer grounds tabled commitments - the end product
for action by the Commission", i.e. the of which the companies involved
investigation is halted; there will be will have access to. After analyzing
no case law, no public admission or these comments, the EC may request
rejection of the accusations and no that any part of the commitments
infringement decision. Thus, there be changed or rejected altogether,
will be a standstill of all infringement and then go back to investigating
proceedings against the company a possible infringement. As would
which, without recognizing or denying be expected, there is a monitoring
any wrongdoing, legally commits itself process whereby the undertaking is
to correcting its behaviour. Also, third obliged to send every six months a
parties, be they companies or clients, report documenting its commitment
are at a disadvantage since they cannot observance. However, the EC can,
push forward a damage claim. "upon request or on its own initiative,"
restart the proceedings if there has
been a breach of the undertaking's
own commitment. If any of the
reasons found in Article 9(2) of the
Regulation occur either intentionally
or negligently, the EC can impose fines
on the parties involved up to 10% of
the annual turnover. Moreover, it may
impose periodic penalty payments of
up to 5% of the average daily turnover
in the preceding business year per day
if the undertakings do not comply with
the commitment.
The 2007 sector inquiry
and the legal aftermath
As a result of complaints coming
from new firms and consumers, the
2007 electricity and gas sectors inquiry
aimed at identifying possible breaches
of competition law and limitations
of the liberalization process (EC
Communication, COM(2006) 851
final). The final report revealed eight
substantial deficiencies (we selected
the ones relevant for the gas sector):
1. market concentration, es-
pecially on the wholesale level, since
major companies remained dominant
by commanding upstream gas imports
and/or domestic gas production;
therefore, market entrance was very
limited with new entrants dependent
on vertically integrated undertakings
throughout the supply chain;
2. vertical foreclosure and threats
to the security of supply generated
by inadequate unbundling between
network administration and the
supply operations which blocked new
entrants' access to networks in the
context of discrimination in favour of
the dominant company's affiliates; in
addition, long term contracts between
gas producers and large importers
stifled access on the upstream markets;
3. low market integration since
incumbents seldom entered other
national markets as competitors
because of insufficient cross-border
capacities (new entrants cannot
establish secure transit and entry
business class
capacity into newmarkets also because
the incumbents did not expand their
capacity for new firms, but for their
own supply needs) and different
market designs;
4. low market transparency hin-
dering new entrants due to an infor-
mation asymmetry between new-
comers and existing companies;
5. ineffective and non-
transparent price formation in long
term import contracts which harmed
the consumer and posed as a market
entry barrier;
E.ON Gas), where the commitment
decision was passed in June 2009
and May 2010 respectively refer to a
specific type of infringement of Article
102 TFEU through the so-called long-
term transportation infrastructure
capacity booking. The dominant
vertically integrated company had
reserved the gas network's capacity
on a long-term basis to its own supply
businesses ("transportsystem operators").
The result was that third parties
could not gain access to the network
- which was a natural monopoly - via
6. limited competition and high
concentration at the retail level
(downstream market) caused by long
contract durations between industrial
customers and incumbent suppliers,
restrictive supply contract practices
coming from incumbents and the lack
of competitive supply offers from new
companies;
7. balancing markets in the gas
sector are too small thus maintaining
the incumbents' market power
and increasing the newcomers' gas
transport costs;
8. LNG markets are dominated by
national incumbents, thus hindering
downstream competition.
The most recent cases (GDF and
the principal entry points in order
to serve their customers. Therefore,
because of this market foreclosure,
the incumbent's dominance was
secured and consumers did not have
a choice between gas suppliers. In
its investigation, the EC focused on
the gas transportation deficiencies
more than on consumer harm and
found that the networks belonging to
dominant firms can be seen as "essential
facilities", that is an infrastructure
which must be shared among
different entities in order to ensure
competition on a certain downstream
market. The refusal to grant access
can be considered as an abuse of a
dominant position in denying access
to competing gas companies which
do not have the resources to create
another grid and have therefore
no other transportation network
available. The remedies envisaged
were obviously aimed at diminishing
capacity bookings on the French and
German gas markets in two steps: l)
both companies are to liberate 10-15%
of total capacity at the essential entry
points and 2) until 2014 (GDF) and
2015 (EON) the companies are to
reduce their network share to 50% and
not surpass these commitments for
another 10 years.
The EC pledged that it will persist
in its enforcement action in the energy
sector giving particular attention to the
"refusal to supply" tendency, as "access to
energy infrastructure remains a major
barrier to competition in European energy
markets" (Cardoso, Kijewski, Koch,
Lindberg, Nagy, "The Commission's
GDF and E.ON Gas decisions
concerning long-term capacity bookings",
Competition Policy Newsletter, Anti-
trust, No.3,2010).
Conclusion: reducing legal
certainty as a way
of securing authority
Importantly, the antitrust procedure
is an ex post approach, as it attempts to
deal with an anticompetitive market
behaviour. Prior to the introduction
of commitment decisions, companies
were granted a degree of legal certainty
via the clearance procedure that an
agreement would be exempt. Starting
with 2004 the EC significantly reduced
this possibility, although together with
the national competition authorities
it can provide informal guidance.
This left the market in a state of
insecurity since the Commission
can now intervene ex post at any
moment. In conclusion, Regulation
1/2003 allowed the decentralization
of enforcement, but it did not
diminish the Commission's authority
in implementing competition rules
across the European single market, 1
70
www.petroleumreview.ro